Iscghl

S-a oprit ultima cabina, drept pentru care Grajdul a stins toate luminile si a dat drumul la stroboscoape. Incepe piesa „Elisabeto, ne vedem la apreschi!. Foarte apreciata de public, are versuri induiosatoare, care spun asa de multe in cuvinte putine. Subliniaza filosofia simpla si cumpatata a sud-tirolezului ce o urmareste pe Elisabeta, cea mai harnica fata din sat, care dupa ce-si face treaba cu seriozitate, are timp sa ii curete schiurile si sa-i pregateasca o masa pe cinste, pentru proliferarea transaminezelor. Cum sa nu o iubesti, mai draga, si sa o astepti la apre schi, cu prietenii … In scena de final, tirolezul matolit isi opreste halba la nivelul buzelor, fermecat de intrarea Elisabetei in carciuma, cu pas sovaielnic si zambet de fecioara gata sa cada in pacat. Vai tirolezule, cum mai dai tu cu halba de masa si sari in sus in claparii tai aspri, sa ii plonjezi Elisabetei in intampinare si sa o invarti, de cateva ori, pe piesa favorita. Elisabeta matura cu calcaiele paharele de pe masa, imbujorata si zambind fastacit, dar nimeni nu se supara caci viata e dura, dar frumoasa si cantecul favorit al regiunii duduie pe fundal. Se cere bis.
Urmeaza Cornel Fugaru in germana si o Angela Similea ofilita, plus alti zece tovarasi care nu au intrat nici in semifinale la Vocea Germaniei. Ma uit cu tristete la chelnerite, care ar trebui sa primeasca „spor de muzica” la salariu. Cat poti sa bei oare, ca sa intri in atmosfera? Asta o fi probabil strategia locala – bea si consuma vere, ca sa te poti simti bine, vajaie baietii cu tavi cu pahare in brate. DJ-ul urla ceva in germana veche, ti se ridica parul maciuca, platesti si iesi afara. Iscghl by night e plin de luminite. Un tip select, cu casca pe cap si ochelari de soare (buni si pe bezna) e in bocanci si geaca, dar in curul gol … Un altul, care iese impleticit, se izbeste de primul zid si e intampinat de un sobor de politisti dornici sa afle daca totul e ok. E clar ca e OK, ce naiba. Si e limpede ca am imbatranit si m-am ramolit, nu mai e fun … Ma duc resemnat spre casa, la un ceai si un dus fierbinte.
La revedere Austria, la revedere Elisabeta! Ai grija de traditie si de melodii, ca e pacat sa se piarda 🙂 … Noroc cu partiile astea din alta lume … Le mai privim o data, cu afectiune, si stim sigur ca ne vom intoarce, candva.

Azi am schiat cu pofta pana pe la pranz, cand am fost blocati intr-un telescaun vreo 10 minute, in rafale de vant de (probabil) 60 – 70 km/h. Gasca ramasese in spate, la vreo 2-3 scaune distanta. Pentru ca nu incapeam toti intr-o instalatie, am luat-o inainte cu niste nemtalai si i-am lasat pe ei impreuna.
M-am uitat in jos sa estimez dezastrul. Eram suspendati la 7-8 metri. Telescaunul a incercat sa inainteze, insa gemea ca o balena disperata, nu reusea sa avanseze deloc. A incercat sa dea inapoi, dar nu i-a iesit. A tot incercat acest du-te-vino de cateva ori, doar cat sa realizezi ca e groasa treaba si nu se intrevad solutiile salvatoare.
Ma gandeam ce o fi in sufletul omului de la panoul de comanda, care trebuia sa ia o decizie prin care sa descarce, cumva, schiorii cu rictus pe fata, cat inca nu incep urletele. Probabil ca se uita la un tablou plin de beculete rosii de alarma, intr-un tiuit suav de sirene SOS si evita sa se uite pe gemulet la dansul neplanificat al telescaunelor. Balansul gondolei mele era cam de 2 metri, pe verticala, asta pentru ca eram norocosi ca eram 4 insi, lipiti umar langa umar. In fata, un nefericit era singur in telescaun si tovarasul se bucura si de balans orizontal generos, pe langa cel vertical 🙂 Probabil ca si-a facut bilantul vietii, si-a aranjat prioritatile in sertare si a promis de nepromisul daca scapa.
M-am gandit ce variante sunt daca se rupe cablul sau daca ne izbim de vreun stalp. De sarit, era obligatoriu, ca sa nu mor sigur, cu sira spinarii facuta franjuri. Intrebarea era daca e sa incerci sa iti dai jos schiurile si sa sari in clapari (constientizand ca iti vei rupe picioarele pana la solduri) sau sa sari pe schiuri distribuind forta pe o suprafata mai mare si rupandu-ti picioarele mai cu masura, dar riscand sa o iei la vale cu spatele, pe offpiste, gata sa dai oricand cu capsorul intr-un bolovan. Pentru iubitorii de circ, mai era varianta improbabila sa sari cu schiurile in picioare si sa te invarti acrobatic in aer, pentru a cadea cu fata la vale. Deee 🙂 tot felul de calcule simpatice, intr-o atmosfera ciudat de nepanicata.
Dupa mai multe incercari de inainte-inapoi si multe pauze de balans si suierat de vanturi, zeii muntilor s-au indurat, au suflat mai cu masura vijelie peste piscuri si, cu chiu cu vai, instalatia s-a pornit incetuc, doar cat sa desarte sportivii, dupa care s-a oprit si basta. Omul de la tablou si-o fi sters sudoarea aia rece, o fi ascultat doua melodii la radio Trinitas si-apoi s-o fi imbatat pulbere ca n-a murit nimeni in tura lui 🙂

Vai, vai, vai!

Sub vraja intunericului, povestile schiorilor s-au pornit mai domol, ca la inceput de partie, apoi s-au aruncat in abisuri tot mai aberante, odata cu alunecarea avantata in noapte.
Mai intai Coralia ne-a dezvaluit ca intr-una dintre calatoriile ei initiatice, in Nepal, afland ca este romanca, un indigen i-a spus simplu: Hagi … Noi am insistat ca ar fi vorba despre Hagi Tudose si ca indigenul era cititor feroce de Barbu Delavrancea, pentru ca, treptat, printre lacrimi de ras, sa se ajunga la faptul ca domnul Dalai Lama era mare iubitor de Dimitrie Cantemir si cita frecvent din „Descriptio Moldaviae”, in interviurile sale.
Vedeta serii a fost insa, de departe, Tomitza, cel care a locuit in sase orase diferite in ultimii sapte ani. Cu emotie in suflet, a ales sa povesteasca aventura lui canadiana. De cand a aterizat, a simtit ca Montrealul va fi cu adevarat ospitalier. Pilotul aeronavei a anuntat ca sunt la 10,000 m altitudine, ca afara sunt – 55 de grade celsius, viteza 800 km pe ora si ca incep procedurile clasice de aterizare. La 4000 m, viteza scazuse la 400 km la ora iar temperatura la, doar, minus 50 de grade si orasul arata foarte frumos luminat. La 500 m altitudine, Tomitza a sesizat stewardesa ca informatiile de pe televizor sunt eronate, deoarece temperatura era -45 de grade, iar la aterizare a refuzat sa coboare din avion, caci personalul de zbor l-a asigurat ca nu e nicio greseala: intr-adevar, afara sunt 40 de grade cu minus.
Dupa ce l-au dat cu forta afara din aeronava, Tomitza si-a luat viata in maini, cu gandul la integrare in patria cea noua. Fiind baiat jovial si prietenos, el si-a facut repede camarazi in Canada care i-au aratat de unde se cumpara haine cu adevarat groase. Ba mai mult, unul dintre colegii de birou chiar l-a si invitat in oras, la un Hot chicken wings night, alaturi de alti prieteni care purtau, ca gasca, titulatura dubioasa de „Spice boys” … Sinapsele lui Tomitza se izbeau zgomotoase procesand informatia. Pe de o parte, se temea sa nu fie incalcit in vreo fratie homosexuala (spice boys ???), apoi a asimilat chicken wings cu agatat de picioare de fete „hot” in baruri si, in final, deoarece era mare fan al Victoritei de la Spice girls, a acceptat iesirea. De fapt, situatia s-a dovedit a fi mult mai prozaica. Baietii condimentati l-au invitat intr-un local unde toti tovarasii aveau in fata cate o farfurioare de aripioare de pui si cate un borcanas cu un mare cap de mort (???) pe eticheta. Capul de mort promitea multe si asa Tomitza a intrat, fara voia lui, in lumea de nedescris a durerii si extazului. A aflat repede ca borcanasele erau un fel de piscaciune (de pus peste aripioarele de pui) achizitionate doar de pe niste siteuri elitist-specializate, unde erai pus mai intai sa declari, pe proprie raspundere, ca esti in posesia tuturor facultatilor mentale.
Pas cu pas, cu ochii bulbucati, Tomitza a invatat despre Jalapeno peppers, un fel de ardeiasi nevinovati, cu cat mai inchisi la culoare, cu atat mai distrugatori. A aflat apoi ca exista si o unitate de masura a piscaciunii, Scoville scale.

Noi ramasesem cu furculitele in maini ascultand entuziasmati istoria canadiana si Tomitza a cules de pe masa castronul cu ardei iuti austrieci, pe care scria feurig-scharf (foarte iute) doar cat sa ne anunte, in zeflemea, ca ce ma usturase ingrozitor pe mine mai devreme avea doar vreo mie de scoville. Ca ErosPiszta unguresc are vreo 50,000 de scoville si ca tailandezii gatesc undeva pe la 400,000 de scoville. Apoi, ne-a informat cu tristete ca el a gustat de la Spice Boys un varf (mai exact, un punct) de lingurita cu un milion de scovilieni din astia si aproape era sa moara. Borcanasul cu cap de mort fusese achizitionat de la sectiunea Pain & Pleasure si Tomitza a putut experimenta durerea, in toate formele ei, vreo jumatate de ora, cat a avut timp sa rastoarne masa, sa muste din scaune si sa urle alergand ca o potarniche intre iesire si toaleta. Apoi s-a intamplat ceva extraordinar. Limba simtea durerea si transmitea SOS catre creier, acesta intelegea ca are de-a face cu o durere nemaintalnita si, ca reactie automata, producea endorfine cu kilogramele. Durerea era naucitoare, creierul baga si mai multe endorfine, pana cand s-o fi saturat si a dat drumul la teava la maxim. Cert este ca dupa vreo jumatate de ora de agonie, Tomitza a fost cucerit de orgasme de zici ca adormise cu capul intr-o movila de cocaina si a inteles de ce sectiunea se numea, pe langa Pain, si Pleasure.
Dupa ce a plutit printre ingerasi si fotomodele goale disponibile, manute amortite si alte fantasme, Tomitza s-a trezit din reverie, a fost imbratisat de baietii condimentati, pupat pe toti obrajii, anuntat ca a devenit membru al fratiei si ca e timpul sa afle despre urmatoarea miscare din setul de „prim ajutor” – sa puna de cu seara (de cum ajunge acasa, nu cumva sa uite), in congelator, o hartie igienica. Ii va folosi a doua zi, e absolut necesar, pentru momentul in care se va aseza pe veceu … 🙂

Mancati piscaciune cu masura si traiasca Zewa de la gheata!

PS Pentru cei cu adevarat interesati, Tomitza ne recomanda si niste produse “Da Bomb” http://www.hotsauce.com/Da-Bomb-The-Final-Answer-Extract-p/1500.htm , “Endorphin Rush” (mai lejer) poate ceea ce cautati voi: http://www.hotsauce.com/Endorphin-Rush-Beyond-Hot-Sauce-p/1121.htm, „Ass in the Tub” http://www.hotsauce.com/Ass-In-The-Tub-Hot-Sauce-p/1202.htm sau … regele tuturor, “1 million Scoville sauce” http://thepepperpot.co/index.php?main_page=product_info&products_id=10

Azi ninge frumos si curat. Suntem albiti de sus pana jos, ca niste mirese cu cagule plecate in lume sa inspire libertatea purificata de aerul rece. Partiile sunt mai goale, vizibilitatea redusa, nu estimezi damburile decat la contactul cu cantul. Cu toate acestea, ma bucur ca ninge, e iarna adevarata.
Raman, la un moment dat singur pe partie. Ma uit in jur, prin ceata ochelarilor, brazii incarcati susotesc in limba padurilor, gondolele urca silentios, goale ca litoralul iarna. Partia pustie pe toate laturile si linistea aproape ca te imbata.

S-au reunit stranierii, Cristina austriaca, pregatita sa ne invete carv adevarat, Tomitza, neamtul integrat mai degraba printre englezoi inventivi, mari iubitori de experimente cu manute amortite, Simona bavareza care vine cu unsprezece tavi de prajituri ciocolatii. Fosti colegi de liceu. In 5 minute, atmosfera puerila s-a instalat si fetele care erau cuminti in liceu incearca sa-si scada nota la purtare. Partiile sunt primitoare, e soare, dar gandul ne sta la Bisous si alte veselii.
Intr-un final, sportivii au parasit claparii! … Bocancii imblaniti ne fac sa levitam, zburam spre Fire&Ice, la niste glue-wine provocator de diaree si la piesele celebre din apres skiuri. Ma gandeam ca ar fi genial sa-i propuna cineva lui Smiley, sau altor cantareti in voga, sa ne faca propriul repertoriu de partie, mai autohton, mai cu versuri inteligibile. Ajunge cu baladele alcoolice in germana, fredonate fara sa intelegi nimic.
Liviu se opreste la farmacie sa-si ia doape de urechi, exasperat de sforaiturile campionilor brasoveni. Razvan, inca la inceput de cariera schiorica, urla ca l-am abandonat iar ca pe o urâtă in drum si l-am lasat balta pe partii dificile.

„O sa-mi fie invatatura de minte, nu mai vin cu voi niciodata! Zonele sunt atat de inclinate, ca vara, in perioada de pasunat, vacile au ugere in unghi de 45 de grade si doua picioare mai lungi ca sa stea bine ancorate. Tampitilor!”

Uita el pana maine. De nervi, cumpara la toti tequila. Ce mai, regele apre skiului … Nu poti veni la schi fara sa-ti faci vraiste ficatul. Din nimic, se naste o harjoneala, a aparut o domnisoara cu nasul carn. Sa fie iures, sa vad tibiile in aer, traiasca ursii polari!