E noapte, pe un balcon de hotel, cu faţa la mare.
Valurile se mişcă la fel cum au făcut-o toată ziua, dar abia acum le auzi cum trebuie, în liniştea din jur. Priveşti ferestre. Puţine sunt luminate, puţine albăstrite de vreun film sau vreo emisiune târzie. Multe întunecate, fie adormite, fie mustind de trupuri ce se iubesc.
Numeri insomniile sau singurătăţile balcoanelor prin vârfurile luminoase de ţigară, din care se trage, la intervale regulate.
O stingi şi tu pe a ta şi te duci să te culci.